Articole etichetate cu: rasarit

 
 

În căutarea sălbăticiei. Dobrogea şi Delta Dunării.

Mi se întâmplă din ce în ce mai des, să găsesc o fărâmă de timp liber, să fug repede la fotografiat iar la revenire să salvez fotografiile făcute pe un hard, fără să am prea mult timp să fac o selecţie a lor. Apoi din nou pe la „uzină”. Când mai prind puţin timp liber, fuga din nou prin tufe, retur acasă, salvat fotografii apoi la lucru şi tot aşa.

După mai mult timp reuşesc să fac puţină ordine (şi pe de o parte este un lucru foarte bun că trece mai mult timp, pentru că devin mai riguros cu selecţia propriilor fotografii şi nu păstrez decât maxim două-trei cadre cu acelaşi subiect, fără să mă găsesc sub influenţa sentimentelor calde de după revenirea din expediţie, care mă îndeamnă să o ţin şi pe asta şi pe aia, că…sunt primele poze cu specia asta…ce animal frumos… ce momente intense am trăit… şi cât am stat la pândă… sau cum am reuşit să compun, etc.) şi pe lângă curăţenia de rigoare, reuşesc să pun câte ceva şi prin paginile jurnalului.

Acum le-a venit rândul câtorva fotografii făcute prin frumoasa Dobrogea şi prin Deltă, locuri cu o biodiversitate excepţională.

Plecat noaptea de acasă m-a prins răsăritul pe drum, spre Pietrele Mariei şi culmea Pricopanului.

Rasarit Macin

Fazan si fazanita

La Pietrele Mariei…

Popandau la gaura

Presura Sura Uda

Sub lumina răsăritului, un cuc hămesit alergase o coropişniţă mai bine de un minut printre muşuroaie şi tufe de păducel, ca într-un final să o prindă.

Cuc cu coropisnita in cioc, Delta

Popandau singur

Păzind răsăritul…

Silueta starc pe salcie, la rasarit

Radacini in Delta

La răsărit pe Lacul Trei Iezere

Lebada in contralumina in zbor

Lebede la Rasarit

Lebede in zbor la rasarit

Lebede in contralumina, la rasarit

Un pescăruş râzător aşteptându-şi perechea

Pescarus razator

Pereche de Chire de baltă la pescuit.

Pereche de chire, patrat

Rata Mare Femela

Starc galben sub radacini

În imensitatea peisajului dominat de apă şi stuf, din când în când mai întâlneşti câte un localnic. Pescar din satul Letea

Pescar la Mila 23

Fluierar de mlaştină

Fluierar in picioare

În sfârşit am dat şi de pelicani pe Lacul Somova. După ce au dat mai multe ture pe deasupra satului au coborât pe lac după peşte. Greu de ajuns la ei.

Pelicani pe apa

Pelicani pe Lacul Matiţa

Grup de pelicani

Grup de pelicani 2

Egretă mică pe malul Dunării

Egreta Mica

Cormorani mari uscându-şi penele după o partidă de pescuit

Cormorani mari la uscat

Nu eram singurul la „vânătoare”.

Barca wildlife in Delta

Marile întinderi de ape îţi oferă posibilitatea să poţi admira atât răsăritul cât şi apusul pe acelaşi lac.

Rasarit in Delta

Apus in delta

Broasca mare de lac

Pe grindul Letea…

Egreta mica pe nisip

Alunecând uşor cu barca pe sub sălciile plângătoare…

Egreta mica sub arcada de salcie

Pelicani in zbor si pe apa

3 pelicani,  landscape ingust

Lebada Singura

Starc Galben

Stârc cenuşiu

Starc cenusiu in zbor

Starc cenusiu in decolare

Stârc galben

Starc galben in zbor

Şoimul peregrin

Soimul pelegrin

Starc galben langa radacina

Anunțuri
Categorii: Wildlife | Etichete: , , , , , , , , , , , , , , | 4 comentarii
 
 

Enisala plus Argamum egal DOBROGEA

Când spui Enisala sau Argamum spui…DOBROGEA.

Vremea bună din ultimele zile m-a făcut să-mi convoc familia, să ne facem bagajele și să plecăm la drum spre EST. În Dobrogea, acolo unde… trecerea timpului se măsoară în răsărituri şi apusuri, în verdele ierbii şi auriul spicului de grâu, în triluri de privighetoare şi cântecul pitpalacului.  Un loc de poveste…

Rasarit pe Razim

Ca să știe lumea despre ce e vorba și pe unde am ajuns, iată două scurte descrieri ale cetăților.

Denumirea cetății Enisala provine de la turcescul “yeni” (nou), respectiv regionalismul dobrogean “sale” (așezare, sat), adică… așezare nouă. În același timp, cetatea este cunoscută și sub denumirile Heraclia sau Heracleea. Enisala, singura cetate medievală din Dobrogea, este situată în vecinatatea satului Enisala  fiind construită pe cel mai înalt promontoriu situat între lacurile Babadag şi Razim.

Cetatea Enisala-2

Enisala

Enisala 2

Panza de paianjen

Fazan la Enisala

Pietrar sur 3

Erete de stuf

Stuf si Apa pe Razim

Starc Rosu

Cetatea Argamum după numele latin sau  în limba greacă antică,  Orgamè, este cea mai veche așezare de pe teritoriul românesc atestată într-un izvor antic  și a  fost întemeiată de coloniști greci veniți din Asia Mică urmând ca în secolul I după Hristos, să intre sub stăpânirea romană. Acum cetatea este un sit arheologic situat în partea de est a județului Tulcea, pe teritoriul comunei Jurilovca, în locul numit Capul Doloșman.

Argamum

Capul Dolosman

Argamum 3

Argamum 2

Rasarit Razim, format patratPietrar sur

Presura si Fazan

Gaste pe Razim

Presura sura, Razim

Ratoi in stuf

Gasca , alb si negru

Apus in Razim

Categorii: Expediții | Etichete: , , , , , , , , , | 3 comentarii

Creează un sit web gratuit sau un blog la WordPress.com. Tema: Adventure Journal de Contexture International.