Articole etichetate cu: mistreti

 
 

Viscol și pițigoi

Camuflaj zapada (1)

Ceata si copaci

Ninsoare

Avem zăpadă de câteva săptămâni, când a nins după Crăciun, și în plus s-a anunțat că se apropie un front atmosferic ce va aduce ninsori pentru următoarele zile. Am două zile libere și profit de schimbarea vremii pentru a pleca puțin în munți cu aparatul de fotografiat pe urma sălbăticiunilor.

 

Pantarus

 

Huhurez iarna

Cerb

Ausel

Mistret Iarna 2

huhurez cu spatele

Caprioare Brazisori, landscape

Pitigoi de munte

Veverita

Sorecar comun

Sună ceasul. E 04.30. Mănânc repede ceva și la 05.00 am pornit!  E destul de frig, șoseaua umedă iar când ajung sub baraj, primii fulgi îmi joacă în fața farurilor. Trec de sat urcând turat pe drumul forestier și deja ninge viscolit.

Pomi in ceata

Craca cu zapada

Ninge in padure

4×4 cuplat, zăpada trece de jumătatea roților, mai e și gheață sub zăpada proaspăt așternută, înaintez cu greu, până… rămân blocat.

Reușesc să întorc mașina după aproape jumătate de oră de manevre și dat la lopată, îmi iau rucsacul în spate, trepiedul cu aparatul și obiectivul montate, camuflajul alb peste toate și la drum.

Mistreti la Ludus

Vreau să ajung la niște trecători de mistreți aproape de un loc unde le pun pădurarii porumb pentru vremuri grele dar până acolo mai am cale lungă. Merg încet cu vântul în față și simt că nu o să văd nimic din cauza vremii, dar continui.

Zăpada afânată aproape de o palmă așternută peste stratul vechi, acoperă toate urmele proaspete pe care le întâlnesc în cale. Îmi dau seama că au fost niște ciute cu cerbi, parcă și o vulpe care a mers în zig-zag și cred, după rotunjimea urmelor că ar fi fost și un râs în trecere pe acolo pe urma ciutelor.

Ajung la trecători și îmi dau seama că am întârziat. Poate cu o ora sau mai mult, cert este însă că mistreții sunt trecuți spre lacuri și nu mai am cum să ajung în fața lor. Cobor puțin spre locul de hrănire și văd că au întors tot locul. Pe urma lor o ceată de pițigoi de toate națiile și alte câteva specii, erau deja adunate  la resturile de porumb amestecate cu zăpada răscolită. Profit de moment și trag câteva zeci de cadre.

gaite la porumb

Ticlean

Pitigoi de munte la porumb

Camuflat sub cearceaful alb, mă mișc puțin către una din zonele unde văd că este activitate mai multă și mă așez la câțiva pași de ea. Pițigoii își văd în continuare de mâncat fără să mă bage în seamă.

Pitigoi mare

Pitigoi motat

Pitigoi albastru la porumb

Las pițigoii în urmă și urc puțin în tăietura de sub gol. Aici mai vedeam cerbi și ciute printre tufele de zmeură, dar acum cu viscolul care a înghițit muntele… nu văd nimic. Mă așez lângă un fag și aștept vreo jumătate de oră. Poate trece vreun lup, sau poate râsul…

Camuflaj zapada

Nu se întâmplă nimic așa că mă întorc și schimb tactica. Încerc să ajung în niște dosuri și funduri de râu unde cred ca nu ar bate vântul așa tare și poate animalele și-au ales zona ca refugiu. Urc o muchie, de unde cobor pe o vale secundară când  dau de urmele a 3 lupi  pătate din loc în loc de sânge.

Par de capra

Plec spre direcția din care sunt venite și găsesc locul unde s-a consumat evenimentul. Câteva oase mai mari, zăpada pătată de sânge și locurile unde au mâncat fiecare lup sunt tot ce a mai rămas din ciuta prinsă. Sau nu… Altă ceată de pițigoi  și un țiclean își fac de cap cu resturile.

Mai fac și aici vreo două cadre…

Doi Pitigoi motati

Pitigoi albastru

Pitigoi mare

Ticlean la hoit

Pitigoi motat

Ticlean

Pitigoi motat

…după care plec spre bordei, unde vreau să rămân peste noapte.  Am de făcut focul, apoi să-mi pregătesc ceva de mâncare, să pun vinul la fiert și …

Reclame
Categorii: Wildlife | Etichete: , , , , , , , , , , , , , , | 1 comentariu

Creează un sit web gratuit sau un blog la WordPress.com. Tema: Adventure Journal de Contexture International.