Articole etichetate cu: miriste

 
 

Vânătoare la lumina lunii

Rasarit de luna Pietrele Mariei

 

Luna are 4 faze cheie: luna nouă, primul pătrar, luna plină și ultimul pătrar. Primul și ultimul pătrar reprezintă jumătăți de lună. Aceste faze ale lunii se repetă odată la 29,53 de zile. În funcție de condițiile meteo putem beneficia de suficientă luminozitate dată de lună, pentru a ne bucura de aproximativ 20 de nopți de vânătoare la lumina lunii. Dacă avem și suficientă zăpadă care să acopere împrejurimile atunci putem spera la încă o noapte sau două  în plus. Pe de altă parte dacă nu avem suficientă zăpadă, putem considera pierdute una sau două nopți.

fazele lunii

Luna nouă este faza cu întuneric total care durează două nopți. Această fază a lunii nu oferă suficientă vizibilitate pentru a vâna  așa cum se întâmplă și cu următoarele două zile  ce preced această fază. După această fază a lunii până la primul pătrar, urmează fazele intermediare care prezintă mărirea părții luminate a lunii pană când aceasta ajunge să fie luminată pe jumătate. Începând cu  primele faze intermediare când luna începe să crească,  până când vom avea lună plină și apoi ultimul pătrar, vom avea cea mai bună luminozitate pentru a practica vânătoarea de noapte.

La fel ca și cele două nopți de după luna nouă, două nopți înainte de aceasta nu vor oferi suficientă luminozitate pentru vânătoare. Făcând un mic calcul  nu trebuie să vă bazați în principiu pe minim 6 zile din cadrul unei luni, pentru că efectiv nu oferă suficientă vizibilitate pentru a putea face vânătoare.

Copacul noaptea

În funcție de luna calendaristică în care ne vom găsi, și de faza în care se găsește luna, putem avea cea mai buna luminozitate pentru a practica vânătoarea de când se înserează și până la  miezul nopții sau imediat după miezul nopții și până către dimineață.

Luna plină, primul și ultimul pătrar, precum și fazele intermediare între aceste faze principale, produc  cea mai buna lumina, cu condiția să nu avem nici un nor,  pentru  a vâna aproape toată noaptea.

Cum se desfășoară o astfel de vânătoare?

Apus la Pauca

…………………………………………………………………………….

Imediat ce m-am așezat în întunericul dimineții ce trebuia să mijească, am început sa-mi pun întrebări despre starea mea de sănătate mintală. Era 04.30 dimineața  și tocmai ce mă dădusem jos dintr-un pat cald cu numai 30 minute mai devreme. Înainte de a mă echipa, bunul simț îmi tot spunea să mă întorc în pat, dar cum priveam pe ferestră, vânătorul din mine îmi spunea  PERFECT.

Temperatura de -10 -15 grade C, și lumina lunii proiectată pe acoperișurile înzăpezite ale caselor erau cea mai plăcută și tentantă invitație  pe care puteam să o primesc. Aveam la dispoziție aproximativ 2 ore și jumătate până când începea să se lumineze, așa că după ce am “alunecat” repede în costumul de camuflaj alb,  mi-am luat mănușile tot albe, rucsacul, arma atârnând pe umăr și cu câteva chemători bălăgănindu-se de gât, am ieșit repede din casă, și cufundându-mă în umbra nopții m-am strecurat ușor printre casele gârbovite de povara alb-sticloasă. Încercând să nu trezesc nici un patruped, am cotit-o  pe o uliță laterală și apoi prin grădinile unor gospodari, ca să ajung în capătul satului  de unde urma să înceapă vânătoarea.

Carare in zapada

M-am așezat în marginea unei tufe și am așteptat vreo 10 minute ca lucrurile să se  calmeze, iar sunetul zăpezii înghețate, strivită  sub bocancii vânătorului, să se fi risipit demult, ca aburul respirației în noaptea geroasă.

După ce m-am lăsat cuprins de liniștea nopții și de frigul care îmi strângea obrajii și-mi lipea nările, am luat o chemătoare și am lansat o primă serie de sunete. Țipetelor răgușite și oarecum înfundate ale unui iepure rănit, i-au urmat o altă serie de o intensitate mai mare și s-au încheiat cu o ultimă serie de țipete disperate și sughițuri în pragul morții, care a durat atât cât m-au ținut plămânii. Am așteptat câteva minute și când mă pregăteam pentru o nouă serie am observat o siluetă, care apăruse pe un drumeag de căruțe, printre niște copaci undeva în dreapta mea, chiar deasupra unor grădini ce dădeau în cotețele sătenilor.

Silueta vulpe

Apariția siluetei proiectată pe fundalul zăpezii m-a încălzit brusc, făcându-mă să-mi țin respirația. Silueta privea către mine dar nu știu dacă mă vedea. Nu reușeam să disting foarte bine cărei specii aparținea silueta, pentru că valuri de nori începuseră să învăluie luna și umbrele mișcătoare produse de nori, mai mult mă încurcau. Cert este că nu puteam trage pentru că nu știam dacă este vulpe, pisică sălbatică sau căprioară. Încercând să păcălesc vigilența siluetei mi-am apropiat buzele și abia auzit, am început să imit chițăitul unui șoarece. Nici o mișcare. După aproape 5 minute de inactivitate,  silueta s-a decis să sară în spatele unor boscheți să să dispară.

S-a lăsat din nou frigul asupra mea. Parcă mai ascuțit, parcă mai tăios. Privirea caută flămândă în noapte, în orice umbră, tufă sau ruptură de gard o mișcare cât de mică. Doar un pas… Nimic.

Știu că mai jos, lângă fântâniță este un pâlc de salcâmi, cu rugi de mure pe sub ei, loc numai bun pentru iepuri și șoareci să-și găsească adăpost, iar pentru vulpe să-și caute de mâncare. Acolo trebuie să ajung.

Vulpe sub padure

Oricât de încet aș merge, zăpada mă trădează și sperie câteva căprioare din marginea poieniței pe lângă care treceam. Le-am văzut salturile și astfel le-am recunoscut. Mai am puțin până la fântâniță, când în lumina lunii văd ceva mic alergând spre mine. Încremenesc și mă las ușor pe un genunchi. A dispărut sub o muchie mică și nu știu de unde urmează să iasă așa că ridic arma, împing piedica și aștept… Iese cam în stânga așa că repede imit un șoarece poate reușesc să o aduc mai aproape. E o vulpe mititică, probabil un pui de anul trecut.

M-a auzit și s-a întors către mine. Vântul bate de la vulpe spre mine așa că sunt acoperit. Ceva nu îi convine și începe să mă ocolească să ajungă cu vântul în față. Mă rotesc ușor spre ea, ridic arma și când se oprește, luna intră în nori și nu o mai văd bine. Nu pot să trag. Aștept. Vulpea coboară pe o pantă mică și dispare.  Probabil că acolo era un șanț sau ceva, nu îmi dau seama, cert este că nu o mai văd. Am pierdut-o și pe asta. Mai stau puțin și când vreau să plec,  mă simt privit din stânga. Vulpea stătea pe coadă în vârful unui mușuroi și mă privea. Ridic brusc arma, ochesc la repezeală și trag. Bubuitura sparge liniștea dimineții, glonțul șuieră tăios probabil ricoșat din pământul înghețat, vulpea…nicăieri. Ba o văd cum își rupe picioarele în fugă spre salcâmi și dispare printre ei.

Zapada

Noaptea nu-i ca ziua. Distanța până unde stătea vulpea nu era mare, sub 50 m, dar graba de a trage și jocul umbrelor în noapte m-a făcut să ratez și să lovesc brazda înghețată pe care stătea vulpea. Am tras sub ea. Așa-i la vânătoare. Verific locul unde a stat vulpea, unde a lovit glonțul, caut urme de păr sau picuri de sânge. Nimic. Foarte bine. Bine că nu am rănit-o și a plecat sănătoasă. Mă uit la ceas…a trecut deja o oră. Nici nu știu când a zburat timpul.

Cam așa-i la vânătoarea de iarnă la lumina lunii.

Vulpe pe miriste

Reclame
Categorii: Vânătoare | Etichete: , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Creează un sit web gratuit sau un blog la WordPress.com. Tema: Adventure Journal de Contexture International.