În căutarea sălbăticiei. Dobrogea şi Delta Dunării.

Mi se întâmplă din ce în ce mai des, să găsesc o fărâmă de timp liber, să fug repede la fotografiat iar la revenire să salvez fotografiile făcute pe un hard, fără să am prea mult timp să fac o selecţie a lor. Apoi din nou pe la „uzină”. Când mai prind puţin timp liber, fuga din nou prin tufe, retur acasă, salvat fotografii apoi la lucru şi tot aşa.

După mai mult timp reuşesc să fac puţină ordine (şi pe de o parte este un lucru foarte bun că trece mai mult timp, pentru că devin mai riguros cu selecţia propriilor fotografii şi nu păstrez decât maxim două-trei cadre cu acelaşi subiect, fără să mă găsesc sub influenţa sentimentelor calde de după revenirea din expediţie, care mă îndeamnă să o ţin şi pe asta şi pe aia, că…sunt primele poze cu specia asta…ce animal frumos… ce momente intense am trăit… şi cât am stat la pândă… sau cum am reuşit să compun, etc.) şi pe lângă curăţenia de rigoare, reuşesc să pun câte ceva şi prin paginile jurnalului.

Acum le-a venit rândul câtorva fotografii făcute prin frumoasa Dobrogea şi prin Deltă, locuri cu o biodiversitate excepţională.

Plecat noaptea de acasă m-a prins răsăritul pe drum, spre Pietrele Mariei şi culmea Pricopanului.

Rasarit Macin

Fazan si fazanita

La Pietrele Mariei…

Popandau la gaura

Presura Sura Uda

Sub lumina răsăritului, un cuc hămesit alergase o coropişniţă mai bine de un minut printre muşuroaie şi tufe de păducel, ca într-un final să o prindă.

Cuc cu coropisnita in cioc, Delta

Popandau singur

Păzind răsăritul…

Silueta starc pe salcie, la rasarit

Radacini in Delta

La răsărit pe Lacul Trei Iezere

Lebada in contralumina in zbor

Lebede la Rasarit

Lebede in zbor la rasarit

Lebede in contralumina, la rasarit

Un pescăruş râzător aşteptându-şi perechea

Pescarus razator

Pereche de Chire de baltă la pescuit.

Pereche de chire, patrat

Rata Mare Femela

Starc galben sub radacini

În imensitatea peisajului dominat de apă şi stuf, din când în când mai întâlneşti câte un localnic. Pescar din satul Letea

Pescar la Mila 23

Fluierar de mlaştină

Fluierar in picioare

În sfârşit am dat şi de pelicani pe Lacul Somova. După ce au dat mai multe ture pe deasupra satului au coborât pe lac după peşte. Greu de ajuns la ei.

Pelicani pe apa

Pelicani pe Lacul Matiţa

Grup de pelicani

Grup de pelicani 2

Egretă mică pe malul Dunării

Egreta Mica

Cormorani mari uscându-şi penele după o partidă de pescuit

Cormorani mari la uscat

Nu eram singurul la „vânătoare”.

Barca wildlife in Delta

Marile întinderi de ape îţi oferă posibilitatea să poţi admira atât răsăritul cât şi apusul pe acelaşi lac.

Rasarit in Delta

Apus in delta

Broasca mare de lac

Pe grindul Letea…

Egreta mica pe nisip

Alunecând uşor cu barca pe sub sălciile plângătoare…

Egreta mica sub arcada de salcie

Pelicani in zbor si pe apa

3 pelicani,  landscape ingust

Lebada Singura

Starc Galben

Stârc cenuşiu

Starc cenusiu in zbor

Starc cenusiu in decolare

Stârc galben

Starc galben in zbor

Şoimul peregrin

Soimul pelegrin

Starc galben langa radacina

Anunțuri
Categorii: Wildlife | Etichete: , , , , , , , , , , , , , , | 4 comentarii
 
 

Enisala plus Argamum egal DOBROGEA

Când spui Enisala sau Argamum spui…DOBROGEA.

Vremea bună din ultimele zile m-a făcut să-mi convoc familia, să ne facem bagajele și să plecăm la drum spre EST. În Dobrogea, acolo unde… trecerea timpului se măsoară în răsărituri şi apusuri, în verdele ierbii şi auriul spicului de grâu, în triluri de privighetoare şi cântecul pitpalacului.  Un loc de poveste…

Rasarit pe Razim

Ca să știe lumea despre ce e vorba și pe unde am ajuns, iată două scurte descrieri ale cetăților.

Denumirea cetății Enisala provine de la turcescul “yeni” (nou), respectiv regionalismul dobrogean “sale” (așezare, sat), adică… așezare nouă. În același timp, cetatea este cunoscută și sub denumirile Heraclia sau Heracleea. Enisala, singura cetate medievală din Dobrogea, este situată în vecinatatea satului Enisala  fiind construită pe cel mai înalt promontoriu situat între lacurile Babadag şi Razim.

Cetatea Enisala-2

Enisala

Enisala 2

Panza de paianjen

Fazan la Enisala

Pietrar sur 3

Erete de stuf

Stuf si Apa pe Razim

Starc Rosu

Cetatea Argamum după numele latin sau  în limba greacă antică,  Orgamè, este cea mai veche așezare de pe teritoriul românesc atestată într-un izvor antic  și a  fost întemeiată de coloniști greci veniți din Asia Mică urmând ca în secolul I după Hristos, să intre sub stăpânirea romană. Acum cetatea este un sit arheologic situat în partea de est a județului Tulcea, pe teritoriul comunei Jurilovca, în locul numit Capul Doloșman.

Argamum

Capul Dolosman

Argamum 3

Argamum 2

Rasarit Razim, format patratPietrar sur

Presura si Fazan

Gaste pe Razim

Presura sura, Razim

Ratoi in stuf

Gasca , alb si negru

Apus in Razim

Categorii: Expediții | Etichete: , , , , , , , , , | 3 comentarii
 
 

Locuri dragi – Bătaia de cocoși din Cindrel

L-am lăsat în urmă pe Mihai, cu care sper să mă reîntâlnesc la începutul lui Iunie și am plecat spre Sandu cu care trebuie să mă întâlnesc în Sibiu. Îl sun de pe drum să stabilim detalii și aflu că nu mă mai poate însoți în munte din cauza unor probleme de serviciu. Aproape gata să renunț la urcarea în munte de unul singur,  după ce mi-am revăzut prietenul drag și am povestit puțin, facem planul și … urcăm spre Iezerele Cindrelului. Sandu să mă ducă până… unde poate urca mașina, iar eu să urc de unul singur până în bătaia de cocoși de sub gol, urmând să fiu recuperat ziua următoare la ora stabilită.

Cocos de munte pe craca

După ce mi-am mutat bagajele în mașina pregătită pentru deplasare aflu cu surprindere ca Sandu mă consideră nebun de legat, din cauza bagajelor cu care i-am umplut portbagajul. Un rucsac mare cu de toate, inclusiv sac de dormit, scule pentru gătit și binoclu, un rucsac mai mic cu toată aparatura pentru fotografiat, topor, trepied, bețe și schiuri că e zăpada mare sus. După 2 ore de urcat cu mașina și mai multe blocaje pe traseu ajungem până aproape de „biserică” de unde trebuie să mă descurc singur. Am pornit…

Joagarele Cindrelului

Nu a mai urcat nimeni pe poteca de vânătoare de la ultimele câteva ninsori. Doar câteva veverițe, vreo două vulpi și mai mulți jderi și-au lăsat urmele pe covorul alb al muntelui.

Peisaj coborare

Peisaj Cindrel

Și urc…și urc și parcă nu aveam așa mult de mers. În toamnă când fusesem la cerb am ajuns până în poiana de sub gol în aproape doua ore și jumătate. Acum trecuseră 3 ore și parcă nu eram la jumătatea drumului. Zăpada mare și  în straturi, ceda la greutatea pașilor mei, iar panta înclinată făcea imposibilă folosirea schiurilor. Pe lângă tot bagajul pe care îl căram cu mine, tot mai  lipsea ceva. Lăsasem  rachetele de zăpadă acasă, convins că mă voi descurca numai cu schi-urile. Greșit.

Peisaj Cindrel 1

După aproape încă 3 ore am ajuns sub poiană, de unde mai aveam 15 minute până la refugiul unde aveam să-mi petrec noaptea. Deja soarele apunea, aruncând lumini și umbre pe vârfurile din jurul meu.

Apus pe Suru

Până am ajuns la refugiu și până am dat deoparte zăpada viscolită ce bloca intrarea, se făcuse noapte. Ajunsesem la hotelul de milioane de stele. Superb. A meritat să urc chiar și numai să petrec o noapte  în mijlocul muntelui  într-un peisaj de vis, acoperit de puzderia de stele, într-o atmosferă hibernală.

Stele la refugiul Iezer

Refugiul Cindrel

Refugiu

Era ger. Am făcut imprudența să ies până în fața refugiului după niște zăpadă pentru ceai, fără mănuși, și am rămas lipit de clanță. Cred că erau undeva pe la -15 C poate chiar -18 C.

Eu in refugiu

Eu in refugiu 2

După autogospodărirea de rigoare, tăiat lemne, făcut focul, pregătit mâncarea și priciul pentru somn, uscat hainele și pregătit bagajul pentru dimineață, am alunecat ușor în sacul de dormit și am adormit aproape instantaneu.

Sună ceasul. E 5 și 40 minute. Scot nasul din sacul de dormit și imediat îl bag la loc. E atât de bine în sac și atât de frig în refugiu, încât șocul a fost mare. Am de urcat aproape o oră până în bătaie și vreau să fiu acolo când se luminează așa că bag viteză și mă echipez repede, îmi fac un ceai, mănânc un pachet de biscuiți, îmi iau bagajul și plec.

In bataie 1

Sunt singur în imensitatea muntelui și este un sentiment minunat dar și puțin înfricoșător.

Ba nu. Nu sunt singur. O vulpe a trecut, cu puțin înainte să ajung și eu pe acolo, tot spre bătaia de cocoși. Știe ea ceva.

Urme de vulpe pe gol

Peste câteva sute de metri am o altă surpriză. La peste 1800 m altitudine dau de urme de iepure, plimbate de colo-colo.

Urme de iepure

Poiana de sub iezere

Ajung în bătaie și mă camuflez  lângă un brad căzut, chiar aproape de locul în care iernează cocoșii. Îmi pregătesc locul, montez trepiedul, trag camuflajul de zăpadă peste mine și aștept. Aștept… Cu binoclul verific fiecare brad uscat, fiecare cloambă verde, doar, doar. Nimic. Suspect de… nimic.  Am așteptat să iasă și soarele gândindu-mă că poate cocoșii înfrigurați vor ieși să se încălzească pe vârful brazilor, dar… nici urmă de cocoși sau găini.

Copac cazaut in bataie

Mi-am strâns tot echipamentul și dau o tură prin locul de iernat, pe care îl știam eu. Tot ce am găsit a fost… o pană de cocoș. Nimic altceva. Probabil s-au schimbat vânturile, nu le-a mai plăcut locul și l-au schimbat. Cert este că de cel puțin 1 săptămână, cât au ținut ultimele ninsori, nici un cocoș sau găină nu a mai trecut pe acolo.  Puțin dezamăgit, revin la refugiu să-mi iau și restul din bagaj și să cobor la punctul de întâlnire, stabilit cu Sandu.

Refugiul Cindrel

La refugiu, verific soba, lumânarea ce mi-a luminat seara,  aranjez lemnele tăiate pentru cei ce vor veni după mine, închid bine și blochez ușa să nu o deschidă vânturile, îmi prind schi-urile și la drum.

Lumanare refugiu

Refugiul

Peisaj spre Refugiu

Ajung la punctul de întâlnire la ora stabilită…fix. Sandu ajunsese cu 5 minute înaintea mea. Suntem în grafic cu timpul și lucrul ăsta mă bucură, pentru de aici am plănuit să ajung puțin și pe la Vasile, pe valea Avrigului. Recuperarea decurge conform planului, dar orice plan poate suporta modificări. Pe traseul de coborâre treceam pe lângă o exploatare forestieră, ai cărei muncitori ne-au blocat drumul cu niște bușteni căzuți de pe un versant. Durează aproape o oră până se deblochează,  apoi ne mai blocăm de câteva ori până la ieșirea de pe drumul forestier, așa că se adună câteva ore de întârziere.

Reușesc într-un final să ajung și la Vasile, dar nu mai am suficientă lumină pentru fotografii, decât pentru apusul ce învăluie împrejurimile.

Îi promit că revin în perioada rotitului la cocoșul de munte, să urcăm în bătaia din Tătaru, și odată cu lăsarea serii plec spre casă.

Apus

Apus 2

Apus 1

Trei zile, trei prieteni și trei locuri dragi mie. Cât de repede poate să treacă timpul atunci când faci ceea ce-ți place. Aștept cu nerăbdare următoarele 3 zile libere să ajung pe alte locuri de poveste.

Și… ultima poză făcută de Sandu la recuperare după ce îmi dădusem jos schi-urile, să aibă o dovadă a nebuniei mele (cum spunea el).

Eu la joagarele Cindrelului

Categorii: Expediții | Etichete: , , , , , , , , , , | 2 comentarii
 
 

Locuri dragi – Mărginimea Sibiului

De-a lungul anilor, de când tot umblu pe coclauri, am întâlnit oameni și locuri ce mi-au intrat la suflet. În fiecare an îmi propun să ajung măcar odată sa-i revăd pe dragii mei prieteni și să colindăm măcar câteva ore prin locurile încărcate de amintiri. Așa se face că am planificat o ieșire de 3 zile pe la jumătatea lui februarie, în care sa-mi revăd trei prieteni din trei locuri diferite, și să mă întorc cu câteva fotografii bune.

E deja amiază, dar plec totuși aproape 250 km să prind un apus la Mihai și să-mi fac o părere despre cum s-a modificat terenul din zonă, să știu cum ne pornim dimineața următoare la vânătoarea de imagini.

Apus

După  ce fac câteva fotografii la apus, observ ceva mișcare pe o costă în stânga mea. Opresc mașina, îmi iau aparatul și binoclul și încep o apropiere pe curba de nivel, spre niște tufe, de unde sper să văd mai bine animalul. reușesc să ajung sub vânt la tufă și am surpriza să reîntâlnesc o veche cunoștință. Un țap văzut prima dată în urmă cu doi ani,  având o zgârietură pe partea stângă.

Caprior in scaieti

Sună ceasul. E 06.00. După seara trecută, în care am povestit până târziu iar apoi am ieși la o pândă de noapte la vulpi, îmi vine greu să mă las convins de conștiință că trebuie să mă dau jos din pat, să mănânc ceva repede și apoi să plec spre fântâniță, unde sper să surprind căprioarele ieșite la păscut dimineața.

La rasaritDimineață totul e bocnă. De când se luminează și până răsare soarele, cu o explozie de culoare ce învăluie totul în jurul meu, nu vă nici o mișcare.

Rasarit

După ce se mai încălzește puțin încep să văd câteva căprioare, fazani și mai multe vulpi.

Caprioare

Tap tanar Amnas

Fazan tenebros

Fazani in zbor

Fazan comun

Vulpe

Vulpe in Fuga

Vulpe la sorecarit

Trecem pe lângă niște sate populate odată numai de sași, și încercăm să trecem prin două păduri de stejar, dar după prima încercare ne potolim, deoarece zăpada înghețată ne dă de gol și speriem aproape toate animalele. Mai puțin un ciuf și o căprioară.

Biserica din Amnas

Ciuf

Caprioara

Umblăm toată ziua prin teren, fac mai multe zeci de fotografii, iar spre seară plecăm spre marginea unui sat unde sunt mai multe vizuine de bursuci, poate, poate…

Biserica Apoldul de Sus

Papura

Din păcate rămân doar cu niște fotografii ale „păsărilor de foc” și cu încă câteva vulpi pozate. Doar urme de bursuci, dar animalele se pare că ies târziu de tot.

Fazani in contralumina

Vulpe

Vulpe Apold

Trece ziua, vine noaptea fără pândă de data asta, și se face din nou dimineață, când cu bagajele strânse mai fac o ultimă tură până să plec către Sandu.

Rasarit

Tap si capra

Categorii: Expediții | Etichete: , , , , , , , , | 2 comentarii
 
 

Din munți și din câmpii…

Mă simt… „blocat pentru următoarea mutare” – ca la ROBINGO. Nu am mai ieșit în teren de ceva vreme și simt nevoia de a revedea locurile pe unde îmi place să colind. Caut prin sertare și găsesc câteva fotografii  făcute anul trecut.

Printre primele găsite… un pui de Codroș cu o țeapă în ochi, surprins în ograda cu otavă de sub muchia Negrașului. Am încercat să-l ajut dar nu am putut să-l prind.

Codros juvenil cu teapa in ochi

Codros juvenil cu teapa in ochi 3

Codros

Urcând pe Transbaiul…

munte la rasarit

Ursul de sub Rusu

cocos de munte

Toporasi

Pietrar sur, mascul

Zootoca Vivipara

paianjen de stanca-3

Ursi in tataru

Serpar

Serpar din spate-2

Coborând pe Valea Prislopului…

Pitulice

pui de guster-2

Presura sura

Sarpe de casa cu prada

Pitulice cu fluture in cioc-2

buturuga cu iasca toamna

cerb boncanind 2

ochiul boului 2

Campanula-2

Alunar-2

Ascultând freamătul naturii de pe Opincă…

Peisaj Opinca

fluture apolonul negru-2

iepure

Caprioara

Sticlete in ciulini

Copaci la apus

Juvenil de macaleandru

Căutând cu Doru și Vlad să descoperim minunile ascunse ale bălților și mlaștinilor…

Salamandra

Podarcis Muralis

Broasca raioasa bruna-2

Soparla de ziduri, Muralis

Broasca rosie de padure-2

Buhai de balta cu burta galbena

Broasca raioasa bruna

Buhai de balta cu burta galbena in pozitie de aparare

Tritonul de munte

Broasca rosie de padure

Sau trăind ritmul Dobrogei…

iepure la viteza

Pietrar rasaritean

Iepure

wildlife  (6), Vulpe

Pitulice -2

vulpe apold

mierla de piatra

Calugarita

testoasa dobrogeana

wildlife

wildlife  (10)

Pietrele MarieiMi-e dor de Pietrele Mariei.

Categorii: Expediții | Etichete: , , , , , , , , , , , , , , , , | 4 comentarii
 
 

Viscol și pițigoi

Camuflaj zapada (1)

Ceata si copaci

Ninsoare

Avem zăpadă de câteva săptămâni, când a nins după Crăciun, și în plus s-a anunțat că se apropie un front atmosferic ce va aduce ninsori pentru următoarele zile. Am două zile libere și profit de schimbarea vremii pentru a pleca puțin în munți cu aparatul de fotografiat pe urma sălbăticiunilor.

 

Pantarus

 

Huhurez iarna

Cerb

Ausel

Mistret Iarna 2

huhurez cu spatele

Caprioare Brazisori, landscape

Pitigoi de munte

Veverita

Sorecar comun

Sună ceasul. E 04.30. Mănânc repede ceva și la 05.00 am pornit!  E destul de frig, șoseaua umedă iar când ajung sub baraj, primii fulgi îmi joacă în fața farurilor. Trec de sat urcând turat pe drumul forestier și deja ninge viscolit.

Pomi in ceata

Craca cu zapada

Ninge in padure

4×4 cuplat, zăpada trece de jumătatea roților, mai e și gheață sub zăpada proaspăt așternută, înaintez cu greu, până… rămân blocat.

Reușesc să întorc mașina după aproape jumătate de oră de manevre și dat la lopată, îmi iau rucsacul în spate, trepiedul cu aparatul și obiectivul montate, camuflajul alb peste toate și la drum.

Mistreti la Ludus

Vreau să ajung la niște trecători de mistreți aproape de un loc unde le pun pădurarii porumb pentru vremuri grele dar până acolo mai am cale lungă. Merg încet cu vântul în față și simt că nu o să văd nimic din cauza vremii, dar continui.

Zăpada afânată aproape de o palmă așternută peste stratul vechi, acoperă toate urmele proaspete pe care le întâlnesc în cale. Îmi dau seama că au fost niște ciute cu cerbi, parcă și o vulpe care a mers în zig-zag și cred, după rotunjimea urmelor că ar fi fost și un râs în trecere pe acolo pe urma ciutelor.

Ajung la trecători și îmi dau seama că am întârziat. Poate cu o ora sau mai mult, cert este însă că mistreții sunt trecuți spre lacuri și nu mai am cum să ajung în fața lor. Cobor puțin spre locul de hrănire și văd că au întors tot locul. Pe urma lor o ceată de pițigoi de toate națiile și alte câteva specii, erau deja adunate  la resturile de porumb amestecate cu zăpada răscolită. Profit de moment și trag câteva zeci de cadre.

gaite la porumb

Ticlean

Pitigoi de munte la porumb

Camuflat sub cearceaful alb, mă mișc puțin către una din zonele unde văd că este activitate mai multă și mă așez la câțiva pași de ea. Pițigoii își văd în continuare de mâncat fără să mă bage în seamă.

Pitigoi mare

Pitigoi motat

Pitigoi albastru la porumb

Las pițigoii în urmă și urc puțin în tăietura de sub gol. Aici mai vedeam cerbi și ciute printre tufele de zmeură, dar acum cu viscolul care a înghițit muntele… nu văd nimic. Mă așez lângă un fag și aștept vreo jumătate de oră. Poate trece vreun lup, sau poate râsul…

Camuflaj zapada

Nu se întâmplă nimic așa că mă întorc și schimb tactica. Încerc să ajung în niște dosuri și funduri de râu unde cred ca nu ar bate vântul așa tare și poate animalele și-au ales zona ca refugiu. Urc o muchie, de unde cobor pe o vale secundară când  dau de urmele a 3 lupi  pătate din loc în loc de sânge.

Par de capra

Plec spre direcția din care sunt venite și găsesc locul unde s-a consumat evenimentul. Câteva oase mai mari, zăpada pătată de sânge și locurile unde au mâncat fiecare lup sunt tot ce a mai rămas din ciuta prinsă. Sau nu… Altă ceată de pițigoi  și un țiclean își fac de cap cu resturile.

Mai fac și aici vreo două cadre…

Doi Pitigoi motati

Pitigoi albastru

Pitigoi mare

Ticlean la hoit

Pitigoi motat

Ticlean

Pitigoi motat

…după care plec spre bordei, unde vreau să rămân peste noapte.  Am de făcut focul, apoi să-mi pregătesc ceva de mâncare, să pun vinul la fiert și …

Categorii: Wildlife | Etichete: , , , , , , , , , , , , , , | 1 comentariu
 
 

De sezon…Cod galben.

Au anunțat din nou cod galben de ninsori, cu căderi masive de zăpadă în mai multe județe și în special la munte. Pe „ele” nu le întreabă nimeni dacă au nevoie de drumuri dezăpezite, sau dacă mai au ce mânca. Fiecare specie se descurcă cum poate și se mulțumește cu ce găsește.

Caprioare la apus

În prima imagine căprioarele au ieșit din păduri (unde nu se prea mai găsește nimic de mâncare) pe culturile de grâu, după ce a trecut viscolul. Bine ca deocamdată nu e zăpada prea mare să nu poată ajunge la el.

În a doua imagine sunt căprioarele surprinse în pădure în perioada în care era foarte frig iar câmpurile erau măturate pur și simplu de viscol.

Caprioare brazisori, patrat

Cinteza

Mistret

Mistreț în zăpadă de peste 80 cm înaintând cu greu pe o potecă abia vizibila, cândva folosită pentru alimentarea cu fân și sare a hrănitorilor.

Mistret iarna

Sub golul alpin, în căutarea tulpinilor de zmeură.

Cerb

Vitel de cerb

Pițigoi fotografiat lângă un punct de hrănire al mistreților cu porumb.

Pitigoi albastru

Cojoaica

Pitigoi albastru

În lipsă de hrană, cervidele pot roade coaja copacilor ducând la uscarea acestora.

Caprioare la Gusu

Caprioare la Ludus

Vulpe în căutarea hranei, apropiată cu o chemătoare, imitând chițăitul de șoarece.

Vulpe singura Ludus

Ticlean iarna

Sticleti iarna

Categorii: Diverse cu fotografii | Etichete: , , , , , , , , , , , , | 2 comentarii
 
 

Vânătoare la lumina lunii

Rasarit de luna Pietrele Mariei

 

Luna are 4 faze cheie: luna nouă, primul pătrar, luna plină și ultimul pătrar. Primul și ultimul pătrar reprezintă jumătăți de lună. Aceste faze ale lunii se repetă odată la 29,53 de zile. În funcție de condițiile meteo putem beneficia de suficientă luminozitate dată de lună, pentru a ne bucura de aproximativ 20 de nopți de vânătoare la lumina lunii. Dacă avem și suficientă zăpadă care să acopere împrejurimile atunci putem spera la încă o noapte sau două  în plus. Pe de altă parte dacă nu avem suficientă zăpadă, putem considera pierdute una sau două nopți.

fazele lunii

Luna nouă este faza cu întuneric total care durează două nopți. Această fază a lunii nu oferă suficientă vizibilitate pentru a vâna  așa cum se întâmplă și cu următoarele două zile  ce preced această fază. După această fază a lunii până la primul pătrar, urmează fazele intermediare care prezintă mărirea părții luminate a lunii pană când aceasta ajunge să fie luminată pe jumătate. Începând cu  primele faze intermediare când luna începe să crească,  până când vom avea lună plină și apoi ultimul pătrar, vom avea cea mai bună luminozitate pentru a practica vânătoarea de noapte.

La fel ca și cele două nopți de după luna nouă, două nopți înainte de aceasta nu vor oferi suficientă luminozitate pentru vânătoare. Făcând un mic calcul  nu trebuie să vă bazați în principiu pe minim 6 zile din cadrul unei luni, pentru că efectiv nu oferă suficientă vizibilitate pentru a putea face vânătoare.

Copacul noaptea

În funcție de luna calendaristică în care ne vom găsi, și de faza în care se găsește luna, putem avea cea mai buna luminozitate pentru a practica vânătoarea de când se înserează și până la  miezul nopții sau imediat după miezul nopții și până către dimineață.

Luna plină, primul și ultimul pătrar, precum și fazele intermediare între aceste faze principale, produc  cea mai buna lumina, cu condiția să nu avem nici un nor,  pentru  a vâna aproape toată noaptea.

Cum se desfășoară o astfel de vânătoare?

Apus la Pauca

…………………………………………………………………………….

Imediat ce m-am așezat în întunericul dimineții ce trebuia să mijească, am început sa-mi pun întrebări despre starea mea de sănătate mintală. Era 04.30 dimineața  și tocmai ce mă dădusem jos dintr-un pat cald cu numai 30 minute mai devreme. Înainte de a mă echipa, bunul simț îmi tot spunea să mă întorc în pat, dar cum priveam pe ferestră, vânătorul din mine îmi spunea  PERFECT.

Temperatura de -10 -15 grade C, și lumina lunii proiectată pe acoperișurile înzăpezite ale caselor erau cea mai plăcută și tentantă invitație  pe care puteam să o primesc. Aveam la dispoziție aproximativ 2 ore și jumătate până când începea să se lumineze, așa că după ce am “alunecat” repede în costumul de camuflaj alb,  mi-am luat mănușile tot albe, rucsacul, arma atârnând pe umăr și cu câteva chemători bălăgănindu-se de gât, am ieșit repede din casă, și cufundându-mă în umbra nopții m-am strecurat ușor printre casele gârbovite de povara alb-sticloasă. Încercând să nu trezesc nici un patruped, am cotit-o  pe o uliță laterală și apoi prin grădinile unor gospodari, ca să ajung în capătul satului  de unde urma să înceapă vânătoarea.

Carare in zapada

M-am așezat în marginea unei tufe și am așteptat vreo 10 minute ca lucrurile să se  calmeze, iar sunetul zăpezii înghețate, strivită  sub bocancii vânătorului, să se fi risipit demult, ca aburul respirației în noaptea geroasă.

După ce m-am lăsat cuprins de liniștea nopții și de frigul care îmi strângea obrajii și-mi lipea nările, am luat o chemătoare și am lansat o primă serie de sunete. Țipetelor răgușite și oarecum înfundate ale unui iepure rănit, i-au urmat o altă serie de o intensitate mai mare și s-au încheiat cu o ultimă serie de țipete disperate și sughițuri în pragul morții, care a durat atât cât m-au ținut plămânii. Am așteptat câteva minute și când mă pregăteam pentru o nouă serie am observat o siluetă, care apăruse pe un drumeag de căruțe, printre niște copaci undeva în dreapta mea, chiar deasupra unor grădini ce dădeau în cotețele sătenilor.

Silueta vulpe

Apariția siluetei proiectată pe fundalul zăpezii m-a încălzit brusc, făcându-mă să-mi țin respirația. Silueta privea către mine dar nu știu dacă mă vedea. Nu reușeam să disting foarte bine cărei specii aparținea silueta, pentru că valuri de nori începuseră să învăluie luna și umbrele mișcătoare produse de nori, mai mult mă încurcau. Cert este că nu puteam trage pentru că nu știam dacă este vulpe, pisică sălbatică sau căprioară. Încercând să păcălesc vigilența siluetei mi-am apropiat buzele și abia auzit, am început să imit chițăitul unui șoarece. Nici o mișcare. După aproape 5 minute de inactivitate,  silueta s-a decis să sară în spatele unor boscheți să să dispară.

S-a lăsat din nou frigul asupra mea. Parcă mai ascuțit, parcă mai tăios. Privirea caută flămândă în noapte, în orice umbră, tufă sau ruptură de gard o mișcare cât de mică. Doar un pas… Nimic.

Știu că mai jos, lângă fântâniță este un pâlc de salcâmi, cu rugi de mure pe sub ei, loc numai bun pentru iepuri și șoareci să-și găsească adăpost, iar pentru vulpe să-și caute de mâncare. Acolo trebuie să ajung.

Vulpe sub padure

Oricât de încet aș merge, zăpada mă trădează și sperie câteva căprioare din marginea poieniței pe lângă care treceam. Le-am văzut salturile și astfel le-am recunoscut. Mai am puțin până la fântâniță, când în lumina lunii văd ceva mic alergând spre mine. Încremenesc și mă las ușor pe un genunchi. A dispărut sub o muchie mică și nu știu de unde urmează să iasă așa că ridic arma, împing piedica și aștept… Iese cam în stânga așa că repede imit un șoarece poate reușesc să o aduc mai aproape. E o vulpe mititică, probabil un pui de anul trecut.

M-a auzit și s-a întors către mine. Vântul bate de la vulpe spre mine așa că sunt acoperit. Ceva nu îi convine și începe să mă ocolească să ajungă cu vântul în față. Mă rotesc ușor spre ea, ridic arma și când se oprește, luna intră în nori și nu o mai văd bine. Nu pot să trag. Aștept. Vulpea coboară pe o pantă mică și dispare.  Probabil că acolo era un șanț sau ceva, nu îmi dau seama, cert este că nu o mai văd. Am pierdut-o și pe asta. Mai stau puțin și când vreau să plec,  mă simt privit din stânga. Vulpea stătea pe coadă în vârful unui mușuroi și mă privea. Ridic brusc arma, ochesc la repezeală și trag. Bubuitura sparge liniștea dimineții, glonțul șuieră tăios probabil ricoșat din pământul înghețat, vulpea…nicăieri. Ba o văd cum își rupe picioarele în fugă spre salcâmi și dispare printre ei.

Zapada

Noaptea nu-i ca ziua. Distanța până unde stătea vulpea nu era mare, sub 50 m, dar graba de a trage și jocul umbrelor în noapte m-a făcut să ratez și să lovesc brazda înghețată pe care stătea vulpea. Am tras sub ea. Așa-i la vânătoare. Verific locul unde a stat vulpea, unde a lovit glonțul, caut urme de păr sau picuri de sânge. Nimic. Foarte bine. Bine că nu am rănit-o și a plecat sănătoasă. Mă uit la ceas…a trecut deja o oră. Nici nu știu când a zburat timpul.

Cam așa-i la vânătoarea de iarnă la lumina lunii.

Vulpe pe miriste

Categorii: Vânătoare | Etichete: , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu
 
 

Căpriorul

…Urcam încet cu paznicul, pe poteca făcută abia anul trecut, pe lângă hrănitoarea de cerb din Valea Seacă, spre un fund de pădure, unde se ascundea o poieniţă cât o şchioapă. Aici, ieşea în fiecare seară „ţapul cel mare”, de care îmi povestise Vasile, cu un trofeu foarte frumos, ţintuit în două rozete groase şi picurat cu perlaj de aur. Ţapul era un bătrânel pribeag, care avea pe pulpa dreaptă o zgârietură urâtă (dar vindecată) de la un glonţ de braconier, de acum doi ani. tap la rasarit            Ieşea destul de târziu, pe lângă nişte târşari, în spatele unui măr pădureţ. De aici, creştea o iarbă înaltă, care se prelingea într-o suliţă verde aruncată spre un mic desiş de brăduţi, tocmai în capătul celălalt al poienii. Era un loc liniştit şi lipsit de poteci turistice sau de drumuri forestiere, lucru care l-a făcut pe paznic să împrăştie în primăvară câţiva pumni de seminţe, lucernă şi trifoi, prin poiană, ca să atragă căprioarele, în acea oază de linişte. tap tanar la mancare-2            Am ocolit hrănitoarea, ocazie cu care  ne-am uitat şi după nişte urme în pământul jilav al izvorului, născut din îngemănarea a doi bolovani, la nici o aruncătură de băţ, undeva în dreapta hrănitoarei. Nu am văzut decât nişte urme de ciută şi de căprioare, care erau îndreptate spre ciotul cu sare din geana pădurii. Am trecut şi pe la cioată să vedem  dacă trebuie pus alt bulgăre de sare, că doar timp aveam destul, şi apoi cătinel, cătinel, am început să ne apropiem de poieniţă. capra singura la pascut-2            Potecuţa şerpuia pe firul unui pârâiaş, scăldat din când în când de razele soarelui, ca să treacă apoi în pădurea rară de fag, pierzându-se într-un final în rădăcina unui coşcogeamite copacul, răsturnat de furtuni. Ne-am apropiat cu grijă, şi ne-am lăsat înghiţiţi în aşteptare, de cei câţiva brăduţi din margine. capra in padure-2           Era cald şi soarele încă revărsa asupra pământului, clipociri fierbinţi de raze, luminând auriu tot ce era în jurul nostru. Mai aveam încă destul de aşteptat, aşa că Vasile s-a întins sub un brăduţ şi la un moment dat, găsise o ciurdă mare de mistreţi pe care îi mâna la jir. A fost de ajuns un ghiont ca să-i împrăştie pe toţi  şi să se întoarcă pe partea cealaltă. Oboseala. Ce să-i faci?! Tap batran-2             Soarele alunecase spre asfinţit, iar fuioarele înserării trimiteau hoardele de ţânţari cotropitori, într-o luptă pe viaţă şi pe moarte, împotriva noastră, „avioanele” ţânţăreşti  atacând cu furie, orice parte mai descoperită a „apărării noastre”. tap  tanar in lumina buna-2              Mai întâi a apărut  din stânga noastră o căprioară, pe care deşi foarte atent cum eram (asta o credeam eu), nu am văzut-o decât atunci când a ajuns în mijlocul poienii. Păştea liniştită, de aici un fir, de dincolo încă un fir, apoi un ţânţar (nu eram singurii atacaţi) cred că a necăjit-o pentru că s-a oprit în loc şi a început să se scarpine cu copita piciorului, în spatele urechii. Stăteam liniştit şi admiram acea frumoasă apariţie, când Vasile mi-a făcut semn să privesc înspre mărul pădureţ din capătul celălalt al poienii. Căprioara se oprise şi ea din păscut şi privea în aceeaşi direcţie, ca apoi să-şi plece botul în iarbă şi să continue agonisirea cinei. capra la pascut-2   tap tanar cu anomalie-2             Un căprior tânăr îşi făcuse apariţia, şi venea în salturi spre capră. Chiar şi fără binoclu se putea vedea că era un tinerel neastâmpărat, având coarnele subţiri, şi puţin peste urechi, fiind totuşi un ţap de viitor. doi tapi tineri-2              S-a apropiat de căprioară, s-au mirosit îndelung, şi-a atins boticul de spatele ei într-o rugăminte fierbinte, dar ea nu era încă pregătită. Frumuşica a făcut câteva salturi în lateral, el urmărind-o îndeaproape. Ea mai face câţiva paşi, el după ea. Repetând încă de câteva ori jocul, ea nu, el da, au lăsat în urmă poiana şi au intrat sub plapuma pădurii, lăsându-ne cu privirile pironite în golul care a rămas după plecarea lor. tapi tineri in alergare-2               Păşind încet, cu o infinitate de opriri şi de căutări, spre a descoperi din timp eventuala primejdie, şi-a făcut apariţia şi ţapul „cel mare”, ieşind din întunecimea pădurii, chiar lângă mărul pădureţ. tap cu trofeu in regres-2                Cu privirea îndreptată în direcţia noastră, stătea nemişcat lângă măr, parcă spunându-ne ”Ştiu că sunteţi acolo, nu vă mai ascundeţi!”, dar n-a fost să fie aşa. Şi-a plecat capul (Doamne şi ce coarne avea), a făcut câţiva paşi spre un tufan  de care şi-a frecat bine coarnele, apoi a coborât spre noi, începând să pască încetişor. Din când în când îşi mai ridica capul -parcă să ne impresioneze cu trofeul pe care îl purta- privea stânga, dreapta, după care îşi continua mestecatul. Mai rupea câteva fire de bunătăţi, că doar pentru el le pregătise paznicul, ridica iar capul şi le mesteca uşor fără de nici o grabă, semn că era liniştit şi nu simţise nici un fel de primejdie. tap cu trofeu in regres 2-2               Rămăsesem încremenit şi nu îndrăzneam să  ridic binoclul să-l privesc, de teamă să nu mă simtă. Nu văzusem mulţi căpriori, dar acesta mi se părea „uriaşul” neamului lor, aşa cum era şi Guliver în ţara piticilor, mai ales că avea coarnele, care depăşeau cu mult vârful urechilor, plouate cu mărgele de perlaj şi prinse în două rozete ca sculptate. tap la 4 ani-2             La un moment dat i s-a părut ceva suspect în spatele lui şi s-a întors pentru o clipă, destul ca să-mi ridic binoclul la ochi. Îmi părea ireal, ceea ce se întâmpla cu mine. Mă aflam atât de aproape de el, şi el atât de aproape de mine, nu erau mai mult de 60-70 de metri  între noi, încât nu-mi venea să cred că nu m-a simţit. tap in contrjour-2              Îl priveam cu admiraţie, uitând complet de gândurile „negre” care mă însoţiseră până în acel capăt de poiană. Cu binoclul la ochi, îi urmăream orice mişcare, orice încordare de muşchi, orice pas. Când s-a răsucit puţin după o frunzuliţă, i-am văzut şi rana, mai bine zis zgârietura, acum vindecată, dar golaşă de păr. tap cu anomalie-2               Ce mândru îşi purta podoaba de coarne, ce vârfuri albe, ce deschidere, ce înclinare, ce rozete avea trofeul. Nici nu mă gândeam atunci, că eu venisem de fapt să-i iau viaţa şi odată cu ea şi trofeul, şi să-i sting orice imagine a lumii vi, printr-un foc de armă. Dar doream să fie al meu, aşa că în ciupiturile paznicului, care se chinuia să mă aducă cu picioarele pe pământ, am vrut să ridic arma dar… un Boo puternic, a sunat de lângă noi. O ciută ieşită la păscut avea calea tocmai pe lângă brăduii în care eram ascunşi noi, şi a reuşit să ne simtă şi să se sperie de noi, şi noi de ea, pentru că nu o auzisem când s-a apropiat. tap cu anomalie ludus             La mişcarea noastră rezultată din sperietură, s-a adăugat un Boo-Boo şi ciuta s-a făcut nevăzută. tap  selectie  in iarba-2               O poiană liniştită, cufundată în mireasma florilor de câmp, am lăsat în urma noastră, în timp ce coboram spre bordeiul  de vânătoare unde urma să rămânem peste noapte.   doi tapi frati-2

Categorii: Vânătoare | Etichete: , , , , , | Lasă un comentariu

Blog la WordPress.com. Tema: Adventure Journal de Contexture International.